S-a încheiat prima etapă din cadrul sesiunii de bază a examenului național de bacalaureat 2023

S-a încheiat prima etapă din cadrul sesiunii de bază a examenului național de bacalaureat 2023

Probele de examen pentru absolvenții programelor de liceu s-au încheiat astăzi, 20 iunie 2023, odată cu scrierea probei la Limba și literatura maternă.

În cadrul examenului național de bacalaureat, sesiunea 2023, au participat circa 18 400 de candidați. Scrierea testelor a avut loc, în perioada 2-20 iunie 2023, în cele 93 de centre de bacalaureat, instituite în întreaga țară.

Testele de examen sunt verificate în perioada 2-25 iunie de către Comisiile Republicane de Evaluare la fiecare disciplină. Rezultatele vor fi afișate pe data de 26 iunie în centrele de bacalaureat. Totodată, în zilele de 26-27 iunie, candidații își pot vedea testele verificate și notele atribuite fiecărei probe de examen, accesând platforma www.bac.gov.md.

Tot în perioada 26-27 iunie 2023, candidații care nu sunt de acord cu rezultatele evaluării, pot depune cerere de examinare a contestației la Centrul de Bacalaureat în care au scris probele de examen. Contestațiile vor fi examinate în perioada 28 iunie-2 iulie, iar rezultatele finale vor fi afișate la centrele de bacalaureat pe data de 3 iulie 2023.

Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare felicită toți candidații cu încheierea acestei etapei și le urează succese în continuare.

Share