S-a aflat cine a pătruns noaptea în sediul CFM. Tofilat: Timp de câteva ore au privat de libertate doi gardieni
Directorul Căii Ferate din Moldova, Oleg Tofilat, a aflat cine a pătruns în incinta CFM și a deconectat sistemele de securitate, informează OFICIAL.
El spune că în toiul nopții a pătruns vicedirectorul general al CFM, responsabil de securitate.
„„Bravul” nostru coleg – împreuna cu o persoană necunoscută, care s-a prezentat drept angajat al unui organ de forță – și-au făcut apariția cam la miez de noapte. Timp de câteva ore, practic au privat de libertate doi gardieni ai CFM – închizându-i în încăperea de serviciu, sechestrându-le telefoanele si interzicându-le să comunice, să iasă la WC sau să fumeze.
Grupul de anchetă internă își continuă activitatea, iar bravul nostru securist nocturn este suspendat din funcție până se clarifică lucrurile”, spune Tofilat.