Rusia a redus termenul de legalizare pentru migranţi

Rusia a redus termenul de legalizare pentru migranţi

Cetăţenii moldoveni vor avea la dispoziţie 30 de zile ca să susţină examenele, să treacă comisia medicală şi să perfecteze toate actele.

De la 1 ianuarie 2015 migranţii care sosesc în Rusia fără viză vor putea să se angajeze la persoane fizice şi juridice în baza patentei. Anterior migranţii se confruntau cu probleme la angajare în special din cauza sistemului care prevedea o anumită cotă de muncitori străini. Introducerea patentelor ar fi trebuit să faciliteze procedura de legalizare, însă judecând după pachetul de acte necesare şi limitarea în
timp pentru perfectare migranţii ar putea să se confrunte cu probleme, consideră preşedintele Congresului Diasporelor Moldoveneşti, Alexandr Kalinin.

– În termen de 7 zile de la intrarea pe teritoriul Federaţiei Ruse, migranţii sunt obligaţi să se înregistreze. Totodată tot pachetul de documente trebuie perfectat timp de 30 de zile calendaristice la fel de la intrarea în Rusia. Anterior acest termen nu se limita, iar acum pentru încălcarea lui migranţii pot fi amendaţi (de la 10 până la 15 mii de ruble), iar chitanţa privind plata amenzii trebuie anexată la pachetul de documente, – a comunicat apărătorul drepturilor omului.

De la 1 ianuarie 2015 pentru legalizarea în Federaţia Rusă migranţii vor fi nevoiţi să adune un pachet imens de acte.

”De la anul nou se aşteaptă un flux de migranţi atât la birourile Serviciului Federal de Migraţie, cât şi la instituţiile medicale acreditate pentru a acorda certificate medicale. Cel mai probabil oamenii vor aştepta eliberarea actelor formând cozi imense. Migranţii riscă să nu se încadreze în termenele necesare deoarece 30 de zile pot să nu fie destul pentru a perfecta toate actele. Dar cu probleme mai mari pot să se confrunte acei migranţi moldoveni care nu vor susţine din prima examenul privind posesia limbii ruse, istoria şi bazele legislaţiei ţării. Fără pregătire examenul va fi susţinut doar de câteva persoane. Există riscul ca din cauza aceasta oamenii pur şi simplu iarăşi vor activa ilegal, iar pentru încălcarea legislaţiei migraţionale s-au înăsprit şi mai mult pedepsele”, a avertizat Kalinin.

În acest context, Congresul Diasporelor Moldoveneşti face apel către concetăţeni să înceapă din timp a aduna actele necesare şi să se pregătească de susţinerea examenului. Cum să fie perfectate corect
actele pentru a procura patenta de activitate în Rusia oamenii pot afla în oficiile Congresului. Cât ţine de examene, Congresul Diasporelor Moldoveneşti formează grupe de pregătire în cadrul cărora pe teritoriul
Republicii Moldova vor preda specialişti acreditaţi de către universităţile din Rusia, care cunosc ce se va conţine în testele pentru migranţi.

Mihaela Rotari

Share