Directorii institutelor academice propun soluții pentru implementarea reformei științei
La 4 octombrie 2017, a avut loc o ședință comună a conducerii Academiei de Științe a Moldovei cu directorii de institute din cadrul AȘM. Ședința a avut loc în contextul reformei în domeniile cercetării și inovării, adoptării modificărilor la Codul cu privire la știință și inovare și a consecințelor care pot surveni pentru institutele academice.
În dialog cu conducerea AȘM, directorii s-au arătat îngrijorați de viitorul incert al institutelor și colectivelor de cercetători. La rândul său, conducerea Academiei a subliniat întreg sprijinul pentru menținerea rețelei institutelor de cercetare în cadrul AȘM, poziție promovată, de altfel, consecvent în dialog cu autoritățile la toate etapele de promovare a reformei și susținută de experții europeni.
În acest sens, conducătorii institutelor au înaintat și formulat unele acțiuni principiale, axate pe realitățile existente, dată fiind votarea Legii în Parlamentul Republicii Moldovei:
– Cercetarea fundamentală și institutele de cercetare fundamentală, trebuie să rămână sub auspiciile Academiei de Științe;
– Promovarea unor amendamente la legea votată, până la intrarea acesteia în vigoare, care vor menține institutele de cercetare în cadrul AȘM;
– Demararea discuțiilor cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, în scopul menținerii institutelor de cercetare și utilizare a acestora în cadrul Cluster-ului educațional-științific al Universității AȘM.
Pentru promovarea acestor acțiuni, în procesul de implementare a reformei și de asigurare a continuității acesteia, conducătorii au decis constituirea Consiliului Directorilor Institutelor de Cercetare.
Mihaela Rotari