Poliția Republicii Moldova participă în premieră la Conferința internațională în domeniul securității și siguranței în Quatar
Șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Gheorghe Cavcaliuc și șeful Centrului Cooperare Polițienească Internațională, Viorel Țentiu, participă în perioada 7-8 noiembrie 2017 la prima Conferință internațională în domeniul securității și siguranței, în orașul Doha, Qatar, eveniment organizat în cadrul Proiectului STADIA al OIPC Interpol.
Participarea Poliției moldovenești la conferință a fost posibilă cu suportul integral al Excelenței Sale Mohammed Bin Ali AL-MALIKI, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Statului Qatar în Republica Moldova, în contextul consolidării dialogului bilateral în domeniul cooperării poliţieneşti.
Evenimentul reunește oficiali de rang înalt din Qatar și statele membre INTERPOL, precum și reprezentanți din cadrul Agențiilor guvernamentale, organelor de drept, organizațiilor internaționale și academice din 60 de țări din întreaga lume.
Conferința internațională, destinată șefilor de Poliție, are drept scop atât abordarea principalelor întrebări de securitate și siguranță în timpul organizării manifestațiilor majore, cât și problematica complexă privind protecția activităților în masă și amenințările care pot evolua în cadrul acestora.
În cadrul conferinței sunt discutate subiecte ce țin de amenințările globale și implicațiile tuturor țărilor la securitatea evenimentelor majore, dar și siguranța tuturor participanților la acestea.
De asemenea, în cadrul vizitei în Qatar, șeful adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc a avut o întrevedere cu Secretarul General al OIPC INTERPOL, Jurgen Stock. Oficialii au discutat multiple aspecte ce țin de combaterea crimelor transfrontaliere în Europa, efortul depus de Republica Moldova în acest sens, rolul BNC Interpol pe plan internațional, dar și rolul Centrului Cooperare Polițienească Internațională din țara noastră în schimbul de date și informații pe plan internațional.
De remarcat că, Proiectul STADIA, bazându-se pe rețeaua sa globală de experți, organizează conferințe internaționale cu recunoscuți lideri de opinie din domeniul de aplicare a legii și securității internaționale pentru a împărtăși experiențe în acest sens, dar și a permite țărilor membre INTERPOL să preia cele mai bune practici în scopul asigurării securității la evenimente sportive.
Mihaela Rotari