Rezultatele a 10 ani de la semnarea Declarației comune între Republica Moldova și România

Rezultatele a 10 ani de la semnarea Declarației comune între Republica Moldova și România

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene anunță că, astăzi se împlinesc 10 ani de la semnarea Declarației comune privind instituirea unui parteneriat strategic între Republica Moldova și România pentru integrarea europeană a Republicii Moldova care a deschis noi perspective și a redat noi valențe pentru consolidarea relațiilor speciale privilegiate dintre cele două state bazate pe comunitatea de istorie, limbă și cultură, informează OFICIAL.

Potrivit MAEIE, evaluând realizările obținute pe parcursul deceniului care s-a scurs, putem constata cu satisfacție că relațiile dintre cele două state au cunoscut o dezvoltare ascendentă în toate cele trei domenii strategice de cooperare stabilite în această Declarație: politic, comercial-economic și cultural-umanitar.

„În plan politic, Republica Moldova s-a bucurat de sprijinul substanțial al României în promovarea agendei sale europene atât pe plan bilateral, cât și în cadrul structurilor europene, al Grupului pentru Acțiunea Europeană a Republicii Moldova și al Parteneriatului estic, în particular, privind negocierea cu succes a Acordului de asociere cu Uniunea Europeană, inclusiv a Zonei de liber schimb aprofundat și cuprinzător, liberalizarea regimului de vize, armonizarea legislației și implementarea reformelor structurale, obiectivul final al cărora fiind înlăturarea obstacolelor în calea liberei circulații a persoanelor, mărfurilor, serviciilor și capitalului între Republica Moldova și Uniunea Europeană.

Un progres real a fost înregistrat în dezvoltarea cooperării bilaterale în domeniul comercial-economic, un rol important în acest sens având Ședințele comune ale celor două guverne și activitatea Comisiei mixte interguvernamentale pentru cooperare economică și integrare europeană. România a devenit cel mai important partener comercial extern al Republicii Moldova și unul dintre cei mai importanți investitori externi în economia moldovenească. Cu eforturi comune au fost promovate un șir întreg de proiecte de anvergură în domeniul energetic și al infrastructurii, scopul principal al cărora constituindu-l interconectarea Republicii Moldova la sistemul energetic european și la rețelele de transport europene de care vor putea beneficia cetățenii și agenții economici de pe ambele maluri ale Prutului/din cele două state. O importanță deosebită pentru Republica Moldova o reprezintă construcția conductei de gaz Iaşi-Ungheni-Chişinău, având în vedere interesul firesc de a-și consolida securitatea economică prin diversificarea surselor energetice și a piețelor de desfacere.

România a oferit Republicii Moldova un sprijin extrem de valoros, prin Acordul interguvernamental de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro, în vederea implementării unor importante programe și proiecte în sfera cultural-umanitară și protecției mediului înconjurător menite să contribuie la modernizarea infrastructurii sociale și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor noștri. Printre aceste obiective vom menționa, în particular, repararea și dotarea cu echipamente a instituțiilor preșcolare, oferirea mijloacelor de transport unor instituții de învățământ, renovarea Muzeului de Artă, Sălii cu Orgă și a Institutului Mamei și Copilului din Chișinău, construirea noului sediu al Teatrului „B.P. Hașdeu” din Cahul, oferirea burselor de studii, completarea cu literatură a bibliotecilor școlare etc.

Apreciind înalt realizările obținute pe parcursul unui deceniu în dezvoltarea cooperării moldo-române în baza parteneriatului strategic dintre cele două state, Republica Moldova își exprimă interesul în consolidarea continuă a acestor relații, având drept scop atingerea obiectivelor de integrare europeană, inclusiv prin definitivarea proiectelor și programelor inițiate sau aflate în derulare, precum și prin lansarea unor noi proiecte importante menite să contribuie efectiv la implementarea agendei de reforme democratice și la ridicarea nivelului de trai al cetățenilor Republicii Moldova”, se spune în comunicat.

Andriana Cheptine

Share