Rețele de gaze naturale extinse în localități din raionul Cantemir

Rețele de gaze naturale extinse în localități din raionul Cantemir

Întreprinderea de distribuție a gazelor naturale „Cahul-Gaz”, parte a grupului de companii „Moldovagaz”, a finalizat lucrările de extindere a rețelelor în cadrul Programului investițional aprobat, planificate pentru anul curent.

Astfel, în raionul Cantemir, care este unul dintre cele mai slab gazificate din țară, acestea au fost efectuate în localitățile Cania, Lărguța, Vișniovca și Gotești. Totodată, au fost extinse rețelele de distribuție a gazelor și în satul Lucești din raionul Cahul.

În total, au fost pozați peste 5,8 kilometri de conducte de gaze de presiune medie și joasă, precum și au fost instalate mai multe puncte de reglare-măsurare a gazelor. Drept consecință, în perspectivă acest proiect va face posibilă racordarea la rețea a cel puțin 145 de consumatori noi (gospodării).

Per total pe țară în anul 2024 se vor poza peste 89 kilometri de gazoduct în 47 de localități. Numărul consumatorilor noi prognozați va constitui, la primă etapa, cca 1700, cu posibilitatea să fie dublat în perioadă următoare.

Grupul de companii „Moldovagaz” include întreprinderile de distribuție de gaze „Chișinău-gaz”, „Bălți-gaz”, „Ialoveni-gaz”, „Orhei-gaz”, „Ungheni-gaz”, „Cimișlia-gaz”, „Cahul-gaz”, „Gagauz-gaz”, „Taraclia-gaz”, „Stefan-Vodă gaz”, „Florești-gaz”, „Edineț-gaz”, deservind peste 800 mii de consumatori finali.

Share