Responsabilitatea extinsă a producătorului. Ce înseamnă și cum se implementează?

Responsabilitatea extinsă a producătorului. Ce înseamnă și cum se implementează?

Ce înseamnă Responsabilitatea Extinsă a Producătorului?

Responsabilitatea extinsă a producătorului (REP) presupune că persoanele fizice sau juridice care, la nivel profesional, proiectează, produc, prelucrează, tratează, vând şi/sau importă produse de baterii şi acumulatori, echipamente electrice şi electronice, vehicule, uleiuri, ambalaje sunt supuse regimului de responsabilitate extinsă a producătorului și au nemijlocita obligație de implementare a acestui principiu prin întreprinderea de măsuri de acceptare a produselor returnate şi a deşeurilor care rămân după utilizarea respectivelor produse, precum şi gestionarea ulterioară a deşeurilor şi asigurarea financiară pentru aceste activităţi.

Altfel spus, mecanismul REP înseamnă că cel care produce sau pune pe piață un produs, se face responsabil de ceea ce se va întâmpla cu respectivul produs atunci când consumatorul nu mai are nevoie de acesta (consumat, deteriorat, nu mai este necesar, uzat etc.) și se debarasează de el. Prin implementarea REP se încearcă a se obține o reducere a impactului asupra mediului a produselor, pe toată durata de viață, de la producție până la sfârșit. Dacă producătorii sunt responsabili să preia și să recicleze produsele, vor încerca să reducă la minimum costurile reale ale consecințelor asupra mediului a produselor lor.

Cum se implementează REP?

Atât Legea nr. 209 din 29.07.2016 privind deșeurile, cât actele normative conexe ce reglementează implementarea mecanismului REP prevăd că obligațiile producătorilor de produse supuse reglementărilor de responsabilitate extinsă a producătorului se realizează individual sau prin transferarea responsabilităților, pe bază de contract, către sistemul colectiv.

Sistem individual este atunci când un producător își organizează propriul sistem de gestionare a deșeurilor generate în urma utilizării produselor pe care acesta le introduce și/sau plasează pe piață (Responsabilitatea individuală a producătorului), dezvoltîndu-și o infrastructură proprie a punctelor de colectare și stabilind relații contractuale cu operatori economici autorizați pentru tratare.

Sistemul colectiv – atunci când mai mulți producători se asociază într-o organizație non-profit și decid să colaboreze în scopul îndeplinirii obligațiilor de recuperare și gestionare a deșeurilor generate în urma utilizării produselor supuse REP (Responsabilitatea colectivă a producătorului).

ATENȚIE! Fiecare operator economic care cade sub incidența actelor normative ce reglementează implementarea REP, este în drept de a decide de sine stătător modalitatea prin care va opta pentru implementarea mecanismul REP:

individual;
prin aderare la un sistem colectiv deja autorizat;
asocierea cu alți operatori economic (producători/importatori) și crearea unui nou sistem colectiv.

Producătorii, fie că își realizează individual obligațiile, fie că este parte sau a aderat la un sistem colectiv, trebuie să se înregistreze în „Lista producătorilor”, care este întocmită și menținută de către Agenția de Mediu, prin intermediul unui subsistem informațional parte integrantă a Sistemului informațional automatizat “Managementul deșeurilor” (SIAMD).

Pentru nerespectarea obligațiilor de responsabilitate extinsă a producătorului este prevăzută răspunderea contravențională în baza art. 1541 din Codul Contravențional (Încălcarea normelor privind responsabilitatea extinsă a producătorului).

Cu dreptul de a constata contravenţiile stabilite la art. 1541 din Codul Contravențional, să încheie procese-verbale şi să aplice sancţiunile, sunt înputernicite persoanele abilitate cu funcţii de control din cadrul Inspectoratului pentru Protecţia Mediului, nu sistemele colective.

În concluzie, RESPONSABILITATEA EXTINSĂ A PRODUCĂTORULUI este, în egală măsură, o încurajare a producătorilor de a ține cont de mediu în timpul fazelor de proiectare și fabricație a produselor și, totodată, o stimulare pentru a reduce utilizarea resurselor primare, a promova utilizarea de materiale secundare și a face schimb de produse pentru a reduce deșeurile.

Share