Republica Moldova și Franța vor colabora în domeniul aviației civile
Republica Moldova și Franța vor colabora în domeniul aviației civile și gestionării în condiții sigure a spațiului aerian.
Un Acord de colaborare dintre Autoritatea Aeronautică Civilă al Republicii Moldova și Directoratul General al Aviației Civile al Franței a fost semnat la 31 iulie 2018 la Chișinău.
Documentul a fost semnat de către directorul AAC al Republicii Moldova, Radu Bezniuc, și Bertrand de Lacombe, director Departament Cooperare internațională pentru Europa, CSI și Japonia al DGAC al Franței.
Colaborarea dintre cele doua entități va facilita schimbul de informații privind reglementările europene în domeniul siguranței și securității zborurilor și, în acest mod va contribui avansarea Republicii Moldova în implementarea foii de parcurs pentru un spațiu european unic al transporturilor aeriene.
De asemenea, părțile au convenit să deruleze activități comune în vederea organizării instruirilor pentru experți ai AAC, personalul navigant, controlori de trafic aerian, ingineri, tehnicieni și operatori de aeroport. Trainingurile vor putea fi realizate atât prin delegarea experților francezi în Republica Moldova, cât și prin primirea experților din Republica Moldova în Franța pentru misiuni de studiu și instruire.
Planul detaliat al colaborării moldo-franceze în domeniul aviației civile va fi definitivat printr-un program anual, care va conține acțiunile specifice.
Mihaela Rotari