Republica Moldova – membru a unui prestigios program european

Republica Moldova – membru a unui prestigios program european

Republica Moldova a devenit membru cu drepturi depline a prestigiosului program european în domeniul științei și tehnologiei – COST (Cooperarea Europeană în domeniul Științei și Tehnologiei).

Potrivit Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, încadrarea cercetătorilor din Republica Moldova, mai ales a celor tineri, în activitățile organizate în cadrul Programului COST, va reprezenta o experiență valoroasă, progrese reale în domeniul cercetării și inovării, prin racordarea la standardele europene, idei și subiecte noi de cercetare și câștigarea de proiecte internaționale.

Menționăm că COST este organismul pan-european care își propune să faciliteze progrese științifice inovatoare, care să conducă la noi concepte și produse, contribuind astfel, la consolidarea capacităților de cercetare și inovare din Europa. Asociația COST este constituită în prezent din 37 de membri și 1 stat cooperant, iar 16 țări europene din vecinătatea apropiată COST sunt eligibile pentru finanțare

Programul a fost inițiat în anul 1971, la Conferința Ministerială de la Bruxelles și este primul instrument european prin care este sprijinită cooperarea științifică și tehnologică a cercetătorilor din Europa. COST este un instrument foarte eficient de formare a rețelelor de cercetători, care facilitează progresele științifice inovatoare și produse și coordonează activitățile de cercetare finanțate la nivel național prin reunirea cercetătorilor și a altor părți interesate în scopul de a face schimb de informații în diferite domenii.  Misiunea COST vizează: crearea de capacitate prin conectarea comunităților științifice de înaltă calitate din Europa și din întreaga lume; furnizarea de oportunități de networking pentru cercetătorii aflați la început (Early Stage Researchers); creșterea impactului cercetării asupra factorilor de decizie, organismelor de reglementare și factorilor de decizie la nivel național, precum și în sectorul privat.

Contribuția Uniunii Europene la COST este de 300 de milioane EUR, prin intermediul Programului „Orizont 2020”.

Mihaela Rotari 

Share