Republica Moldova este gata să intervină la salvarea victimelor cutremurului din Turcia

Republica Moldova este gata să intervină la salvarea victimelor cutremurului din Turcia

Republica Moldova este gata să intervină în salvarea victimelor cutremurului devastator produs în această dimineață în Turcia și Siria. Astfel, o echipă specializată în Urban Search and Rescue (căutare și salvare urbană), a IGSU, este gata de intervenție cu 55 de salvatori, cu 12 autospeciale de intervenție complet autonome și 2 câini de căutare.

Conform Mecanismului european de intervenție la dezastre, Republica Moldova este în acest moment în așteptare. Încă din această dimineață, IGSU a transmis disponibilitatea pentru intervenția în Turcia către Centrul de Coordonare a Răspunsului la Situații de Urgență al Uniunii Europene și Centrului Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre, pentru a oferi suport Guvernului Turciei, în misiuni de căutare-salvare a victimelor cutremurului produs în această dimineață.

Participarea echipei a fost aprobată de președintele Comisiei Situații Excepționale a Republicii Moldova și urmează să ajungă în zona afectată de cutremur, pe calea aerului.

Republica Moldova a solicitat UE și NATO punerea la dispoziție a unui avion care să transporte echipa de salvatori și tehnica necesară, la locul dezastrului.

În urma seismului cu magnitudinea de 7,9 pe scara Richter care a lovit centrul Turciei și nord-vestul Siriei, Republica Moldova a primit solicitarea oficială a Guvernului Turciei și a depus oferta de ajutor către mecanismele Uniunii Europene și NATO responsabile în coordonarea asistenței în caz de dezastre. Echipa Republicii Moldova de căutare-salvare în medii urbane urmează să activeze cel puțin 7 zile în zona afectată din Turcia.

Odată ce cererea de ajutor a Republicii Moldova va fi acceptată și va fi identificat un avion pentru transport, echipa de salvatori va zbura către locul dezastrului.

Share