Reprezentanții Curții de Conturi participă la atelierul Comisiei Europene privind deschiderea negocierilor de aderare

Reprezentanții Curții de Conturi participă la atelierul Comisiei Europene privind deschiderea negocierilor de aderare

Comisia Europeană (CE) organizează în perioada 10-11 iulie un atelier de instruire și consolidare a capacităților pentru reprezentanții administrației publice din Republica Moldova privind precondițiile necesare pentru deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană (UE).

Evenimentul organizat la Bruxelles, Belgia a întrunit 65 de participanți din cadrul Grupurilor de lucru coordonatoare implicate în asigurarea implementării mecanismului de coordonare a procesului de aderare a Republicii Moldova la UE. Curtea de Conturi a Republicii Moldova este reprezentată de membrii Grupurilor de lucru 32 „Control financiar” și 33 „Prevederi financiare și bugetare”, Violeta Balan, șefă Secție și Teodorina Goriuc, șefă adjunctă Direcție.

Atelierul organizat sub egida Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind Extinderea (NEAR) a Comisiei Europene are drept scop partajarea bunelor practici și experienței statelor membre ale UE privind procesul de aderare, precum și acordarea de expertiză și suport  consultativ necesar din partea Direcțiilor generale specializate ale CE privind cerințele înaintate pentru Republica Moldova, ca țară candidată.

În alocuțiunea sa de deschidere a atelierului, Gert Jan Koopman, Director general DG NEAR a salutat progresele înregistrate de Republica Moldova pe calea accederii la Uniunea Europeană și a îndemnat participanții să beneficieze de expertiza colegilor din țările membre ale UE pentru a facilita procesul de aderare.

Prima zi a evenimentului a fost dedicată examinării etapelor practice ale negocierilor de aderare, experienței țărilor membre ale UE – Estonia, Croația, Franța privind planificarea, coordonarea, monitorizarea și raportarea proceselor conexe parcursului de aderare la UE. De asemenea, participanții au pus în discuție rolul central al autorităților publice în procesul de aderare, strategiile de informare și educare a societății, dezvoltarea și consolidarea capacităților autorităților publice, precum și aspectele culturale ale mecanismelor de negociere.

Ziua a doua a atelierului a continuat cu sesiuni de informare și instruire, organizate de oficiali din cadrul DG NEAR privind instrumentele de finanțare și facilitățile tehnice disponibile pentru țările candidate.  O atenție specială în cea de-a doua zi este acordată sesiunilor separate pe grupuri de profil, cu participarea reprezentanților Direcțiilor generale ale CE (DG NEAR, DG TAXUD, DG ECFIN, DG COMP, DG HOME, DG JUST, DG EMPL, DG AGRI, DG ENER, DG ENV, DG SANTE), cu tematici axate pe politica de extindere; aspecte economice, politici fiscale și competitive; afaceri interne, justiție, securitate și apărare; politici de mediu, energie, sănătate, angajare în câmpul muncii, agricultură etc.

Importanța practică a evenimentului este susținută de posibilitatea de a pune în discuție la direct cu oficialii UE toate aspectele importante ale procesului de aderare, precum și de stabili legături de lucru pentru comunicarea ulterioară în procesul negocierilor de aderare.

Atelierul este unul din primele evenimente complexe organizate de Comisia Europeană la Bruxelles, prin instrumentul TAIEX, pentru grupul reprezentativ de funcționarii publici din Republica Moldova implicați în implementarea practică a acțiunilor necesare în procesul de aderare a țării la Uniunea Europeană.

Share