Reprezentanții APL din Cahul la discuții cu Premierul

Reprezentanții APL din Cahul la discuții cu Premierul

Proiecte concrete pentru îmbunătățirea condițiilor de trai în localități și creșterea standardelor de viață a oamenilor au fost discutate în cadrul ședinței prim-ministrului Dorin Recean cu reprezentanții administrației publice locale și a serviciilor desconcentrate din raionul Cahul.

În discuții cu primarii, șeful Executivului i-a îndemnat să prioritizeze rezolvarea problemelor existente în comunitățile pe care le reprezintă, în domeniul modernizării infrastructurii locale, astfel încât fiecare localitate din țară să fie asigurată cu apă și canalizare. De asemenea, prim-ministrul a menționat importanța menținerii unui dialog activ dintre autoritățile publice centrale și locale pentru realizarea reformelor în domeniul educațional, al sănătății, mediului și realizarea obiectivului comun de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană.

„În calea noastră de aderare la Uniunea Europeană, construim Europa acasă prin efortul comun al administrației publice centrale și locale. În curând, vom lansa apelul pentru programul „Satul European”, continuăm să investim în localitățile noastre în beneficiul tuturor cetățenilor. Primarii și aleșii locali cunosc cel mai bine care sunt problemele oamenilor. Așteptările mele sunt ca ei să-și asume mai multe responsabilități, iar Guvernul îi va susține și le va oferi toate pârghiile necesare”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.

De asemenea, șeful Executivului a încurajat primarii să examineze oportunitățile amalgamării voluntare, care pune la dispoziția primăriilor fonduri de până la 20 de milioane de lei pentru localitățile amalgamate. Alte subiecte discutate se referă la necesitatea eliminării barierelor birocratice în raport cu agenții economici și facilitarea circulației transportului de mărfuri la punctele de trecere a frontierei de stat. În acest sens, premierul Dorin Recean a menționat că Guvernul a pregătit un mecanism de programare electronică, astfel încât să fie fluidizată trecerea camioanelor care exportă mărfuri din Republica Moldova.

Tot astăzi, prim-ministrul Dorin Recean a vizitat Centrul Unificat de Prestare a Serviciilor Publice (CUPS) din cadrul primăriei satului Andrușul de Jos. Fiind deschis în luna august, anul curent, Centrul deservește locuitorii satelor Andrușul de Jos și Andrușul de Sus și oferă acces la o gamă largă de servicii publice disponibile în format electronic. Cetățenii primesc suport informațional și tehnic, sunt ajutați de către specialiștii CUPS să transmită dosarul complet către prestatori și să obțină mai ușor un anumit serviciu public, inclusiv în cadrul programului guvernamental „Ajutor la contor”. În perioada scurtă de activitate, Centrul a oferit informații despre pensii, a acordat suport în completarea a peste 250 de cereri pentru compensații și vouchere pentru eficiență energetică.

Share