Recean, la Forumul Electronic din Moldova: Specialiștii noștri au o pregătire înaltă, sunt competitivi în domeniu, iar produsele sunt apreciate în zeci de țări ale lumii

Recean, la Forumul Electronic din Moldova: Specialiștii noștri au o pregătire înaltă, sunt competitivi în domeniu, iar produsele sunt apreciate în zeci de țări ale lumii

Viziunile privind integrarea țării noastre în industria electronică internațională, precum și tendințele globale pentru dezvoltarea sectorului au fost prezentate la cea de-a doua ediție a Forumului Electronic din Moldova, la deschiderea căruia a participat prim-ministrul Dorin Recean. De asemenea, în cadrul evenimentului, a fost anunțată lansarea unui laborator performant în incinta Universității Tehnice a Moldovei, unde vor avea loc cursuri de instruire a personalului pentru proiectarea și verificarea circuitelor integrate.

În discursul său, șeful Executivului a menționat că Republica Moldova traversează o perioadă favorabilă pentru relansarea economiei, iar Guvernul este deschis să ofere sprijinul necesar pentru impulsionarea dezvoltării sectorului electronic. În prezent, sectorul întrunește peste 200 de companii cu peste 16 000 de angajați, fiind unul de perspectivă privind contribuția la PIB, crearea locurilor de muncă și atragerea investițiilor străine.

„La Chișinău se poate produce orice, depinde de noi dacă ne dorim să explorăm aceste oportunități. Sunt mândru de faptul că în cadrul Universității Tehnice din Moldova se muncește mult în direcția pregătirii specialiștilor în domeniul electronic, al tehnologiilor informaționale, atât de solicitați pe piața muncii. Specialiștii noștri au o pregătire înaltă, sunt competitivi în domeniu, iar produsele sunt apreciate în zeci de țări ale lumii”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.

Șeful Executivului a făcut un tur prin laboratorul UTM și a discutat cu echipa de specialiști despre oportunitățile pe care le va deschide pentru dezvoltarea sectorului electronic. Laboratorul este dotat cu 10 calculatoare, echipamente și software licențiat, folosit pentru pentru proiectarea și verificarea circuitelor digitale.

Laboratorul MicroChipDesign a fost echipat în cadrul unei colaborări dintre UTM, Asociația Companiilor din Industria Electronică (ACEM) și SafeLogic, cu suportul financiar al guvernelor Germaniei si Elveției, și reprezintă un pas important pentru integrarea Republicii Moldova în rețeaua furnizorilor de servicii pentru producerea circuitelor integrate.

Ediția a doua a Forumului Electronic a reunit companii care activează în domeniul industriei electronice, experți naționali și internaționali, reprezentanți ai mediului academic, care instruiesc viitori ingineri, și reprezentanți ai autorităților publice centrale. Formatul interactiv permite asigurarea unui dialog deschis între participanți și evidențiază perspectivele industriei electronice.

Share