Raportul privind activitatea ANRE în anul 2019

Raportul privind activitatea ANRE în anul 2019

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a făcut public Raportul privind activitatea instituției în anul 2019, care a fost aprobat de Consiliul de Administrație în conformitate cu prevederile Legii cu privire la energetică.

Documentul cuprinde informaţii privind realizarea programului de activitate, măsurile întreprinse şi rezultatele obținute de titularii de licențe din sectoarele reglementate, rezultatele monitorizării activității participanților la piețele de energie electrică, de gaze naturale, de produse petroliere, a sectorului termoenergetic și a domeniului serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare, dar şi informaţii cu privire la formarea şi executarea bugetului Agenţiei.

În comparație cu rapoartele anterioare, în acest raport a fost inclusă o sinteză a lacunelor de reglementare, a problemelor și provocărilor existente în sectoarele reglementate, care are scopul de a scoate la iveală unele impedimente normative care generează carențe de implementare, precum și factorii care obstrucționează dezvoltarea sistemului energetic și a serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare. Soluționarea acestor lacune de reglementare depășesc însă competențele funcționale ale ANRE și pot fi înlăturate doar prin implicarea autorităților administrative publice centrale cu inițiativă legislativă, ANRE urmând să participe activ la procesul de elaborare prin  acordarea asistenței de specialitate necesară.

Cele mai importante acte normative de reglementare aprobate în anul 2019 de ANRE sunt Codul rețelelor electrice, Codul rețelelor de gaze naturale și Regulile pieței gazelor naturale. Astfel, cadrul de reglementare aprobat pune bazele unui sistem fundamentat pe principii de piață, ce creează premise pentru continuarea procesului de liberalizare a piețelor de energie electrică și gaze naturale și posibilitatea negocierii prețurilor la energia electrică și gazele naturale de furnizori și consumatorii finali. În acest context, Agenția a pus accentul pe elaborarea unor reguli de protecție a consumatorilor, adecvate unei piețe interne liberalizate și concurențiale.

Pe parcursul anului 2019, pentru îndeplinirea atribuțiilor de reglementare, Consiliul de Administrație al ANRE a desfășurat 47 ședințe, fiind aprobate 555 de hotărâri. Totodată, în cadrul ședințelor publice, Consiliul de Administrație a adoptat 51 hotărâri privind aprobarea sau modificarea actelor normative de reglementare, aprobarea tarifelor pentru energia electrică, energia termică și pentru serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare.

Raportul privind activitatea Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică în anul 2019 este plasat pe pagina web oficială a instituției: www.anre.md (aici).

Doina Secrieru

Share