Raportul de audit privind conformitatea repartizării subvențiilor acordate la comercializarea lemnului de foc, examinat de Comisia de profil
Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM a prezentat, la data de 14 februarie, în ședința Comisiei de control al finanțelor publice (CCFP) Raportul auditului conformității privind subvențiile acordate Agenției „Moldsilva” în anii 2022 și 2023 în scopul neadmiterii majorării prețurilor la lemnul de foc comercializat către populație pentru sezonul rece.
Tatiana Șevciuc, membră a CCRM și responsabilii de audit din cadrul Direcției generale de audit I au prezentat membrilor CCFP principalele constatări și recomandări formulate de instituția supremă de audit.
Potrivit Raportului de audit, în contextul situației precare pe piața resurselor energetice generate de multipli factori de risc ce au influențat creșterea preturilor la resursele energetice, Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a Republicii Moldova a dispus alocarea a 64,25 mil. lei. Această decizie a fost luată în scopul reducerii impactului crizei și atenuării poverii energetice asupra cetățenilor țării, precum și pentru asigurarea stocurilor necesare de masa lemnoasa pentru perioada rece a anului 2022-2023. Respectiv, Curtea de Conturi a Republicii Moldova, la data de 28 decembrie curent, a examinat în cadrul ședinței online Raportul auditului conformității privind subvențiile acordate Agenției „Moldsilva” în anii 2022 și 2023 în scopul neadmiterii majorării prețurilor la lemnul de foc comercializat către populație pentru sezonul rece.
Curtea de Conturi a concluzionat că activitățile realizate de factorii de decizie au determinat simplificarea și accelerarea procesului de obținere a autorizațiilor pentru tăieri a vegetației forestiere, inclusiv executarea lucrărilor silvotehnice anticipate în anul 2022 din contul anului 2023. Ca urmare, au fost majorate stocurile masei lemnoase, însă volumul lemnelor de foc comercializate în anul 2022 este cu 30,2 mii m3 mai mic decât cel din anul 2021, condiționat de limitarea volumelor de masă lemnoasă admisibilă spre comercializare beneficiarilor eligibili.
Disfuncționalitatea controalelor interne concepute, doar în cazul a 4 entități silvice a determinat comercializarea a 2,3 mii m/st lemne de foc beneficiarilor neeligibili și depășirea limitelor admisibile pentru procurarea lemne de foc cu 1,4 m/st. Metodologia de formare, reglementare şi aplicare a prețurilor de vânzare a produselor lemnoase elaborată şi aprobată de Agenția Moldsilva este una ambiguă și contribuie la obținerea de către ÎSS a veniturilor suplimentare și a profiturilor exagerate.
Mecanismul elaborat de Ministerul Mediului în vederea repartizării mijloacelor bugetare nu a fost unul corespunzător și a condiționat acordarea subvențiilor majorate destinate accelerării colectării masei lemnoase și neadmiterii majorării prețurilor la lemnul de foc pentru populație.
Caracterul unic a exercițiului realizat de către actorii implicați a determinat proiectarea controalelor interne insuficiente și nefuncționale, ceea ce a contribuit direct la materializarea riscurilor de neconformitate, a concluzionat Curtea de Conturi.
Urmare a audierii raportului, CCFP a recomandat entităților auditate întreprinderea măsurilor necesare în vederea remedierii iregularităților and neconformităților constate de Curtea de Conturi.