Puncte Termice Individuale instalate în circa 95% din locațiile preconizate

Puncte Termice Individuale instalate în circa 95% din locațiile preconizate

Punctele Termice Individuale preconizate pentru circa 100 de blocuri locative și 3 grădinițe din capitală au fost deja instalate în aproximativ 95% dintre locații.

Până la sfârșitul lunii septembrie se preconizează că vor fi instalate în toate clădirile, astfel încât în luna octombrie, odată cu începerea noului sezon de încălzire să fie puse în funcțiune.

Lucrările se desfășoară în cadrul celui de-al doilea Proiect de îmbunătățire a eficienței sistemului de alimentare centralizată cu energie termică (PIESACET-2), finanțat de Banca Mondială, beneficiarul fiind Termoelectrica S.A. și consumatorii de energie termică.

Conform contractului, lucrările prevăd repararea încăperilor din subsoluri, producerea și instalarea PTI-urilor, precum și lucrări de reabilitare a rețelelor aferente de racordare a blocurilor la SACET, pe anumite adrese.

Astfel, începând cu noul sezon rece, peste 10 000 de familii vor beneficia de servicii de termoficare mult mai calitative și eficiente energetic, întrucât noile echipamente de ultimă generație vor permite:

conectarea și deconectarea încălzirii la nivel de bloc
reglarea automată temperaturii agentului termic la nivel de bloc
prepararea apei calde direct la subsolul clădirii
ajustarea automată a consumului de energie termică, în funcție de temperatura aerului exterior

Proiectul este implementat de Ministerul Energiei al Republicii Moldova, prin Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE).

Share