Propunerea Ministerului Culturii

Propunerea Ministerului Culturii

Ministerul Culturii propune modificarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Național al Monumentelor Istorice. Un proiect de hotărâre de Guvern a fost discutat în cadrul unei ședințe prezidate de Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, la care au participat reprezentanți ai societății civile, specialiști din cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniul protejării patrimoniului, precum și experți din domeniul patrimoniului arhitectural-istoric.

În cadrul ședinței au fost prezentate propunerile ministerului de resort pentru modificarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Național al Monumentelor Istorice. Documentul urmează a fi aprobat de Guvern pentru a intra în vigoare.

Printre propunerile înaintate de Ministerul Culturii se numără stabilirea unei noi componențe a Consiliului Național al Monumentelor Istorice și a criteriilor specifice de desemnare a membrilor consiliului, dar și alte aspecte ce țin de activitatea acestei structuri.

Sergiu Prodan a menționat că Ministerul Culturii va lua în calcul toate propunerile pentru îmbunătățirea cadrului legal de organizare și funcționare a CNMI și pentru excluderea impedimentelor care reduc eficiența activității acestuia în protejarea monumentelor istorice naționale.

„Sarcina noastră, a ministerului, este de a prioritiza păstrarea monumentelor de arhitectură care încă mai pot fi salvate și stoparea fărădelegilor care s-au permis până acum”, a menționat ministrul Prodan.

Doina Secrieru

Share