Proprietara unui schimb valutar, jefuită în timp ce se deplasa la serviciu (Video)
Două persoane cu vîrste cuprinse între 29 și 32 de ani, domiciliați în orașul Bender, membri ai unui grup infracțional, au fost reținute fiind suspectate de comiterea unui jaf în orașul Briceni.
Făptașii au fost reținuți în urma declarației parvenite din partea unei femei în vîrstă de 65 ani, proprietara unui schimb valutar din orașul Briceni. Aceasta, a declarat că în dimineața zilei de 22 septembrie, curent, în timp ce se deplasa spre serviciu, o persoană necunoscută a aplicat forța fizică asupra sa, după care i-a sustras în mod deschis geanta în care se aflau 1200 de dolari, 800 euro, 13200 lei și un telefon mobil.
Prin urmare, victima s-a ales cu un prejudiciu în proporții mari, în sumă de 63 500 de lei.
În urma documentării efectuate de ofițerii Inspectoratului național de investigații și IP Briceni, suspecții au fost identificați și reținuți, fiind escortați la Inspectoratul de poliție pentru audieri, aceștia, recunoscîndu-și vina. Membrii acestei grupări sunt bănuiți de mai multe infracțiuni similare, săvîrșite pe teritoriul de nord al țării.
La moment, suspecții au primit mandat de arest pe un termen de 30 de zile.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 187 alin. 4 Cod Penal al RM. Conform legislației în vigoare persoanele culpabile de jaf se pedepsesc cu închisoare de la 8 la 12 ani.
Actualmente, se întreprind și alte măsuri speciale de investigații în vederea stabilirii și reținerii tuturor participanților la comiterea acestei infracțiuni precum și acumularea materialelor probatorii.
Poliția face apel la persoanele care au avut de pătimit de pe urma fărădelegilor suspecților să apeleze la numerele de telefon: 078710293; 022577153 sau 902.
Maria Roșca