Proiectul privind declararea anului 2018 – Anul Unirii în mun. Chișinău nu a întrunit numărul necesar de voturi
Proiectul consilierilor liberali privind declararea anului 2018 – Anul Unirii în mun. Chișinău nu a întrunit numărul necesar de voturi, informează Oficial.
Liderul fracțiunii consilierilor municipali ai Partidului Liberal (PL), Ion Cebanu, a menționat că pentru acest proiect nu e nevoie de resurse financiare.
„Având în vedere că se fac 100 de ani de la Marea Unire, propunem un proiect de decizie cu privire la declararea anului 2018 – Anul Unirii în mun. Chișinău. Se vor face diverse evenimente, care nu vor avea nevoie de cheltuieli. Proiectul a trecut toate expertizele necesare pentru a ajunge pe ordinea de zi”, a spus Ion Cebanu.
În replică, liderul fracțiunii consilierilor socialiști din CMC, Ion Ceban, a declarat că subiectele politice nu ar trebui să se regăsească pe ordinea de zi a ședințelor CMC.
„Să ne axăm pe subiectele ce țin de municipalitate, ce țin de drumuri, problemele locativ-comunale, școli, grădinițe, spitale, etc., structuri care au avut mult de suferit din cauza celor care au parazitat pe sentimentele cetățenilor. Să ne abținem de la aspectele cu caracter politic în CMC. Noi nu am discutat nici un subiect politic sau geopolitic, de când suntem în acest Consiliu, ne-am referit strict la problemele municipiului”, a replicat Ion Ceban.
După o pauză de 15 minute, consilierii s-au întors în sala de ședințe pentru procedura de vot. Proiectul a fost susținut doar de 17 consilieri.
Ion Cebanu, liderul fracțiunii consilierilor liberali în CMC, a declarat că acest lucru era de așteptat. „Nu înțelegem de ce colegii din PPEM au votat pentru introducerea proiectului pe ordinea de zi și la procedura de vot au ieșit din sală și s-au abținut ulterior de la vot”, a spus el.
În semn de protest, consilierii liberali au părăsit sala de ședințe.
Mihaela Rotari