Proiectul „Deșeuri solide în Republica Moldova”: BERD va acorda un grant de 600 000 de euro
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) va acorda un grant în valoare de 600 000 de euro pentru implementarea proiectului „Deșeuri solide în Republica Moldova”. Deputații au votat, astăzi, pentru ratificarea unui Acord care prevede acest lucru.
Finanțarea nerambursabilă este destinată pentru serviciile de consultanță. De menționat că, anterior, BERD a oferit și un împrumut în valoarea de 25 de milioane de euro pentru implementarea aceluiași proiect.
PROIECTUL are drept scop implementarea programului național de dezvoltare a infrastructurii aferente procesului de gestionare a deșeurilor solide. Totodată, vor fi procurate echipamente și utilaje pentru transport, sortare, reciclare, compostare, precum și va fi sistată activitatea depozitelor de deșeuri neautorizate.