Proiectul CRESTA a fost lansat: Va oferi sprijin internațional în recuperarea bunurilor provenite din infracțiuni

Proiectul CRESTA a fost lansat: Va oferi sprijin internațional în recuperarea bunurilor provenite din infracțiuni

Proiectul în cadrul căruia țara noastră va primi sprijin în combaterea corupției și recuperarea bunurilor obținute ilegal – „Sprijinirea Republicii Moldova în confiscarea și recuperarea bunurilor infracționale (CRESTA)” – a fost lansat în cadrul unei ședințe la care au participat instituțiile de resort și partenerii.

Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a subliniat aportul pe care-l va avea proiectul la consolidarea mecanismului de identificare, sechestrare, recuperare și valorificare socială a bunurilor infracționale.

„Proiectul continuă eforturile naționale și ne oferă expertiză internațională. Vom putea avansa inclusiv în implementarea angajamentelor din agenda de reforme europene. Obiectivul tuturor este să avem rezultate concrete în recuperarea bunurilor și să amplificăm capacitatea instituțiilor implicate”, a declarat ministra.

Ministerul Justiției are rolul principal de coordonare între instituțiile responsabile: Procuratura Generală, Procuratura Anticorupție, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Centrul Național Anticorupție, Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale, Serviciul Fiscal de Stat, Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor și alte autorități relevante.

Guido Beltrani, directorul Biroului de Cooperare al Elveției, a menționat că în etapa pregătitoare au fost organizate ateliere cu mai multe instituții, au fost evaluat procedurile actuale și propuse recomandări pentru îmbunătățirea procesului de recuperare a activelor și prevenirea spălării banilor. La rândul său, Jonathan Spicer, șeful Departamentului Juridic al Centrului Internațional pentru Recuperarea Activelor (ICAR), a menționat că proiectul va aduce expertiză suplimentară pentru investigarea cazurilor complexe și va sprijini consolidarea capacităților ARBI și a altor structuri.

Ministerul Justiției a semnat săptămâna trecută Acordul pentru lansarea Proiectului „Sprijinirea Republicii Moldova în confiscarea și recuperarea bunurilor infracționale (CRESTA)”. CRESTA face parte din Programul de cooperare al Elveției în Republica Moldova 2025–2028, în domeniul „Guvernanță și Coeziune Socială”. Sprijinul acordat de Elveția vizează instituțiile cheie din domeniu, inclusiv ARBI și PG, prin activități de instruire, asistență în cazuri concrete și promovarea unei aplicări coerente a legislației.

La nivel legislativ, în vara acestui an, Parlamentul a adoptat în primă lectură proiectul de lege privind utilizarea bunurilor confiscate în scopuri sociale sau de interes public. De asemenea, la începutul anului 2025, a fost aprobată în lectura a doua legea pentru modificarea unor acte normative, care are ca scop perfecționarea mecanismului de confiscare a bunurilor infracționale.

Share