Proiectele de eficiență energetică în municipiul Strășeni continuă
Comitetul Executiv al FISM, prin Hotărârea din 31 iulie curent, a aprobat solicitarea autorităților locale din Strășeni privind finanțarea lucrărilor de termoizolare a Blocului A și galeriei A1 a Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”, cu costul total de 909 665 lei. Despre aceasta scrie primarul municipiului Strășeni, Valentina Casian, informează OFICIAL.
Potrivit oficialului, lucrările sunt executate de către compania SC „Prestigiu-AZ” și sunt parte a proiectului „Lucrări civile la LT Mihai Eminescu” în valoare de 12,23 milioane lei, implementat în baza Acordului de Finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare privind realizarea proiectului reformei învățământului în Moldova.
„Proiectele de eficienţă energetică în Municipiul Strășeni şi-au demonstrat viabilitatea, devenind parteneri ai tuturor celor care pun preţ nu doar pe reducerea costurilor de încălzire, dar şi pe protejarea mediului ambient” – subliniază Casian.
Cristina Pendea