Produse cosmetice în valoare de peste 96 mii lei, reţinute în vederea confiscării
În cadrul unei operațiuni declanşate pe linia prevenirii şi combaterii traficului ilicit de mărfuri pe teritoriul Republicii Moldova, colaboratorii Secției contracararea fraudelor din cadrul Biroului Vamal Bender şi angajații poliției din Căuşeni au curmat cu succes o tentativă de punere în liberă circulație a unui lot de produse cosmetic, în valoare de peste 96 mii lei.
Pe traseul Bender-Căuşeni în apropiere de satului Tanatari, raionul Căuşeni a fost stopat regulamentar pentru control un automobilul de model „KIA Sorento”, la volanul căruia se afla un cetăţean moldovean în vîrstă de 37 ani.
Ca rezultat al controlului fizic efectuat asupra mijlocului de transport, inspectorii vamali au depistat dosite în vederea transportării ilicite, creme “NIVEA” – 804 bucăți, fără acte de provenienţă sau însoţire.
Ulterior şoferul a declarat, că marfa a fost introdusă prin ocolirea postului vamal intern de control Hagimus, cu scopul eschivării de la achitarea drepturilor vamale de import.
Lotul cosmetic era camuflată în salonul şi portbagajul automobilului, iar pentru că lipseau actele necesare care ar confirma provenienţa, acesta a fost ridicat de către organul vamal, în vederea confiscării.
Producţia cosmetic de provenienţă franceză, urmează a fi supusă experizării de către specialiştii din cadrul Serviciului Vamal în domeniul Proprietăţii Intelectuale.
Pe acest caz, a fost întocmit un proces-verbal în baza indicilor art. 287 alin. 11, Cod contravenţional al Republicii Moldova, conform căruia, conducătorul auto este obligat să achite o amendă de 3 000 lei.
Maria Roşca