Producătorii și vinăriile locale sunt invitate să participe la Expoziția Internațională de Vinificație în Industria Vinului în China

Producătorii și vinăriile locale sunt invitate să participe la Expoziția Internațională de Vinificație în Industria Vinului în China

Camera de Comerț și Industrie Moldova-China invită companiile din R. Moldova să participe la Expoziția Internațională de Vinificație în Industria Vinului, care va avea loc în perioada 8-12 iunie 2023, în regiunea Ningxia, Republica Populară Chineză.

Expoziția este organizată de către Ministerul Agriculturii și a Regiunilor Agricole din China, Ministerul Industriilor și Tehnologiilor Informaționale și Administrația Regiunii Ningxia, Yiunchuan.

La expoziție vor participa peste 200 de producători și vinării locale și internaționale.

Companiile participante din R.Moldova vor beneficia de 10 stand-uri gratuite, precum și de reduceri la cazare.

Boris Foca, președintele Camerei de Comerț și Industrie Moldova-China, a menționat că această misiune se organizează cu suportul ambasadei Republicii Populare Chineze la Chișinău și a ambasadei RM la Beijing.

„Invităm toate companiile interesate să se înregistreze pentru participare cât mai repede posibil pentru a reuși să soluționăm toate problemele organizatorice în timp util. Vă îndemnăm să dați dovadă de curaj și să participați la această expoziție, care este o bună oportunitate de a întâlni potențiali parteneri de afaceri și de a deveni cunoscuți pe piața chineză, una dintre cele mai mari din lume”, a spus Boris Foca.

Agenda misiunii include, de asemenea, vizite la producători autohtoni din Ningxia, o regiune autonomă din zona de centru-vest a Chinei, cunoscută pentru cultivarea viței de vie și producerea vinului, precum și participarea la conferința internațională pentru viticultură și vin organizată de către autoritățile chineze în cooperare cu Organizația Internațională a Viei și Vinului.

La această conferință, programată pentru 9-10 iunie, va participa și o delegație a Guvernului R.Moldova condusă de către Vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare.

NOTĂ:

La expoziție pot participa companii din următoarele domenii:
1. Producătorii de struguri (plantații de viță de vie, soiuri de struguri, etc.)
2. Produse vitivinicole (sucuri), vinuri (tipuri, soi, culoare, spumante, rachiuri, etc.)
3. Echipamente pentru vinărie (de productie și prelucrate, precum și pahare, echipamente de servire, etc.)
4. Seturi de producție pentru vinării, materiale auxiliare (butoaie din stejar, ambalaje pentru produse, etc.)
5. Produse derivate (cu valoare adăugată, precum produse adecvate pentru ingrijirea pielii, extracte de semințe și bunuri medicale).
6. Altele: inclusiv produse alimentare legate de vin, produse turistice culturale, etc.

Share