Procurorii au înaintat un demers de aplicare a măsurii preventive arestul preventiv în privința consilierului de probațiune reținut la Bălți
Procurorii de la Bălți conduc urmărirea penală într-o cauză penală inițiată la 01 aprilie 2024, în temeiul bănuielii rezonabile de comitere a infracțiunii de corupere pasivă.
În cadrul cauzei, la 02 aprilie 2024, de către ofițerii Centrului Național Anticorupție a fost reținut un consilier principal de probațiune din cadrul Biroului de Probațiune Bălți a Inspectoratului Național de Probațiune al Ministerului Justiției, în timpul ce a pretins, acceptat și primit personal prin estorcare, bani ce nu i se cuvin, în sumă de 4000 lei, de la o persoană condamnată pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate, pentru ca să nu controleze modul și condițiile de executare a orelor de muncă neremunerată (150 de ore) stabilite ca pedeapsă pentru condamnat.
La 03 aprilie 2024, procurorii au înaintat învinuirea consilierului de probațiune. La aceeași dată, de către procurorul de caz a fost înaintat un demers în adresa Judecătoriei Bălți (sediul Central), în vederea aplicării față de învinuit a măsurii preventive sub formă de arest preventiv pe un termen de 30 zile.
Data examinării demersului a fost fixată pentru 05 aprilie 2024, orele 09:00.