Prioritățile Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, în Republica Moldova

Prioritățile Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, în Republica Moldova

Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, în cadrul unui interviu pentru Oficial, a comunicat prioritățile ministerului pentru Republica Moldova, informează Oficial.

„Prioritățile Ministerului pentru Românii de Pretutindeni în Republica Moldova încep cu susținerea limbii române. Având în vedere că în Republica Moldova educația în sistemul public se desfășoară, de regulă, în limba română, atenția noastră se îndreaptă cu prioritate către susținerea mass-media în limba română. Urmărim atingerea acestor obiective prin finanțarea nerambursabilă acordată beneficiarilor din Republica Moldova. În anul 2017, dintre cele 21 de proiecte depuse de beneficiari de finanțare nerambursabilă din Republica Moldova și aprobate de comisia MRP, 14 presupun finanțarea unor proiecte privind mass-media de limbă română”, a menționat ea.

Intotero a mai vorbit și despre inaugurarea unor centre în localitățile din Republica Moldova, dar și despre importanța lor.

„Un alt aspect important vizează centrele de informare. Pe 17 iunie 2015 a fost inaugurat primul Centru la Comrat, în prezența ministrului român de externe, pe 15 decembrie 2016 a fost deschis centrul de informare al României de la Bălți. Trebuie să subliniez că toate centrele menţionate sunt înfiinţate în baza unor acorduri încheiate între misiunile diplomatice româneşti şi instituţii din statele gazdă. Ele funcționează ca unități de informare, promovare și predare a limbii, culturii și civilizației românești, fără personalitate juridică, în vederea asigurării unei legături permanente cu România”, a declarat Intotero.

În același timp, ea a vorbit despre proiectele ce urmează a fi îndeplinite în 2018.

„Vom continua și proiectul de achiziție de suporturi de curs pentru românii de pretutindeni în anul 2018. Vor fi achiziționate și apoi distribuite cu titlu gratuit aproximativ 17.000 de suporturi de curs și materiale didactice, dublu față de anul 2017, entităților care organizează cursuri sau competiții educaționale în limba română pentru copiii de origine română din străinătate”, a conchis ea.

Notă: Interviul ntegral poate fi accesat la acest link.

Mihaela Conovali

Share