Primul târg al anului 2020, „Târgul meșterilor populari” își așteaptă vizitatorii
Secretarul de stat în domeniul culturii, Andrei Chistol a participat la primul târg al anului 2020, „Târgul meșterilor populari”. Evenimentul este organizat de Uniunea Meșterilor Populari din Moldova în colaborare cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Primăria mun. Chișinău.
Obiectivul târgului este promovarea culturii meșteșugărești naționale și susținerea meșterilor, care ca rezultat al efectelor pandemiei au rămas fără posibilitatea de realizare a obiectelor confecționate.
Menționăm că în cadrul evenimentului pot fi admirate lucrările a 35 de meșteri ce reprezintă cele 11 secții de artă meșteșugărească: broderia tradițională; croșeta tradițională; covorul tradițional; prelucrarea pielii; prelucrarea pietrei; olăritul tradițional; împletirea fibrelor vegetale; bijuteria tradițională; prelucrarea metalului; prelucrarea lemnului; portul național.
Doritorii de a vizita „Târgul meșterilor populari” o pot face astăzi – 16 august, în parcul Catedralei, aleea Pușkin, începând cu ora 09:00, cu respectarea regulilor de prevenire a răspândirii virusului COVID-19 emise de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Agenția Națională pentru Sănătate Publică și Organizația Mondială a Sănătății.
Doina Secrieru