Primul și singurul român care a cucerit spațiul cosmic – omagiat la Academia de Științe a Moldovei

Primul și singurul român care a cucerit spațiul cosmic – omagiat la Academia de Științe a Moldovei

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău, în colaborare cu Academia de Ştiinţe a Moldovei şi Universitatea Tehnică a Moldovei, au organizat, în cadrul Programului Centenar, în zilele de 26-28 septembrie, Expoziţia şi Conferinţa „Primul român în cosmos”.

Primul şi singurul cosmonaut român, Dumitru Dorin Prunariu, chiar de ziua sa, 27 septembrie, a fost oaspetele de onoare al Academiei de Științe a Moldovei, unde a susținut o Conferință intitulată „Demersuri românești în istoria aviației și astronauticii”.

Mândria noastră este dublă și prin faptul, așa cum a menționat și dl acad. Valeriu Matei, că suntem în An Centenar, este un an când nu doar s-a încercat, dar a fost realizat Actul Unirii. Deci, cine spune astăzi să ne unim, greșește. Noi suntem uniți și trebuie să fim împreună, dar trebuie să ne mai reunim o dată prin cultură, știință, oameni”, a menționat președintele AȘM, Gheorghe Duca.

În acest fel, prin decizia Prezidiului AȘM, președintele Duca i-a conferit primului cosmonaut român Dumitru Prunariu, Medalia „Nicolae Milescu Spătarul”.

În aceeași zi, în Holul Academiei de Științe a fost inaugurată Expoziţia „Dumitru Prunaru – Primul român în cosmos”. Expoziția reflectă o pagină importantă din istoria cosmonauticii românești, punând la dispoziția publicului interesat imagini, texte, ilustrații cu referire directă la evenimentele cruciale din viața și activitatea cosmonautului, aviatorului, inginerului, dar și diplomatului român Dumitru Prunariu.

Amintim că Dumitru Prunariu este primul şi singurul român care a ajuns în spaţiul cosmic. El a efectuat zborul în perioada 14-22 mai 1981, la bordul navei cosmice „Soiuz-40” şi al laboratorului spaţial „Saliut-6”.

Mihaela Rotari 

Share