Primarul unei localități din Cimișlia și cei trei complici ai săi trimiși în judecată pentru depășirea atribuțiilor de serviciu

Primarul unei localități din Cimișlia și cei trei complici ai săi trimiși în judecată pentru depășirea atribuțiilor de serviciu

Procuratura Anticorupție, Oficiul Sud a expediat în instanța de judecată, cauza penală de învinuire a unui primar dintr-o localitate din Cimișlia și a complicilor acestuia, și anume un consilier local, un inginer cadastral și contabilul-şef al primăriei pentru săvârșirea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu, informează OFICIAL.

Mai exact, primarul vizat și cei trei complici ai săi sunt învinuiți de procurori că, începând cu luna martie 2021, și-au depășit în mod vădit limitele drepturilor și atribuțiilor acordate prin lege, atunci când în lipsa unui temei legal și fără a consulta comisiile instituite în cadrul Consiliului local, au luat decizia de identificare a porțiunilor de drum pentru reparație, ignorând o decizie a Consiliului local prin care au fost repartizate mijloacele financiare din fondul rutier pentru anii 2020-2021, fiind totodată identificate și porțiunile de drum pentru reparație.

Ulterior, alesul local a emis o dispoziție de constituire a grupului de lucru privind achizițiile publice, apoi împreună cu complicii săi au anunțat și organizat desfășurarea licitației, după care a semnat contractul de antrepriză cu compania desemnată câștigătoare.

Astfel, odată cu înaintarea acuzațiilor, procurorii au aplicat în privința persoanelor învinuite, măsuri preventive sub formă de obligarea de nepărăsire a țării, pe un termen de 60 zile.

Mai mult ca atât, pentru a garanta executarea pedepsei amenzii, la demersul procurorilor, cu autorizarea judecătorului de instrucție, a fost aplicat sechestru asupra ½ cota-parte din proprietatea asupra bunului imobil (încăpere– apartament) al cărui valoare estimată constituie 484 985 lei.

Subsecvent, informăm că, la trimiterea dosarului în instanța de judecată, procurorii urmează să înainteze demers de suspendare din funcție a primarului vizat.

Share