100.000 de euro din România – pentru R. Moldova. Iată cu ce scop!
Primăria municipiului Cluj-Napoca va aloca 100.000 de euro pentru amenajarea unui Teatru de vară în Municipiul Ungheni.
Banii sunt doar o parte a unui proiect mai larg, în sumă de 765.000 de euro, prin care Primăria Cluj-Napoca susține și finanțează reabilitarea Parcului Central din Ungheni, relatează bodrug.eu.
În cadrul ședinței Consiliului Municipal Cluj Napoca, consilierii locali au aprobat finanțarea de la bugetul local a Proiectului Teatru de vară, parte a proiectului Reabilitarea Parcului Central din municipiul Ungheni din Republica Moldova în valoare de 466.972 lei.
Totodată, exact cu 1 an în urmă, în şedinţa Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca din 5 septembrie 2017, Primăria municipiului Cluj Napoca a mai alocat 100.000 de euro pentru construcția unui orăşel al copiilor în Parcul Central din Municipiul Ungheni – Micul Cluj.
La 23 august 2018, primarul municipiului Ungheni – Alexandru Ambros și Emil Boc, primar al munipiului Cluj au semnat acordul de finanțare a proiectului teatru de vară și împrejurimi, parte a proiectului de reabilitare a Parcului Central din orașul Ungheni.
Durata acordului de finanţare încheiat cu Primăria municipiului Ungheni este de 18 luni, până la 24 ianuarie 2019.
Mihaela Rotari