Primăria Chișinău va propune un proiect privind suspendarea provizorie a taxei pentru magazinele online
Primarul general al mun. Chișinău, Ion Ceban a anunțat că, Primăria Chișinău își propune să susțină în această perioadă vânzarea produselor prin intermediul online și chiar va propune un proiect de decizie privind suspendarea provizorie a taxei pentru magazinele online pe o perioadă nedeterminată, informează OFICIAL.
Potrivit lui, decizia a fost luată astăzi la Comisia pentru Situații Excepționale a municipiului Chișinău.
„Acestea, dar și alte decizii în acest context, pentru a susține comercianții de a-și vinde produsele sunt:
- Se recomandă agenților economici, comercializarea produselor online pe teritoriul municipiului Chișinău
- În procesul livrării produselor comandate online, se va respecta obligatoriu normele pentru combaterea răspândirii infecției COVID-19 (utilizarea mijloacelor individuale de protecție – mască de protecție și mănuși)
- Comisia pentru Situații Excepționale a municipiului Chișinău, recomandă Consiliului Municipal Chișinău aprobarea unui proiect de decizie privind suspendarea provizorie a taxei pentru magazinele on line
- se permite, zilnic, între orele 06.00-14.00, comerțul ambulant gospodăriilor țărănești (de fermier), cu produse agricole vegetale de producție proprie, material săditor, semincer, (din remorcă sau automagazin), în baza schemelor de amplasare emise de preturile de sector, sau primăriile din suburbiile mun. Chișinău, cu asigurarea obligatorie a respectării normelor pentru combaterea răspândirii infecției COVID
- 19 (minimum 3m, distantă între unitățile comerciale)
- se permite, zilnic între orele 06.00-17.00, desfășurarea comerțului angro cu produse agricole vegetale, material săditor, semincer de producție proprie și animale domestice, pe teritoriul amenajat din str. Cărbunari, 9, aflat în gestiunea economică a ÎM „Piața Centrală”, cu condiția respectării normelor pentru combaterea răspândirii infecției COVID -19 (minimum 3m, distantă între unitățile comerciale)
- se va interzice unităților comerciale care prestează servicii în perioada regimului de carantină, să desfășoare activitatea fără deținerea mijloacelor individuale de protecție (mască de protecție, mănuși)”, a scris Ceban, pe o rețea de socializare, precizând că, măsurile sunt introduse pe perioada stării de urgență.
Andriana Cheptine
Share