Președinția a inaugurat pomul de Crăciun și deschide ușile pentru cei care vor să-l vadă
Luni seara, Președinta Maia Sandu, alături de colegii din administrația prezidențială și copiii lor, a aprins luminițele pomului de Crăciun de la Președinție, dând startul sărbătorilor de iarnă.
Împreună cu echipa, șefa statului a primit colindătorii de la liceul „Lucian Blaga” din Chișinău, care l-au urat celor prezenți un an nou îmbelșugat. Moș Crăciun, nelipsit la sărbătoare, a pregătit concursuri și surprize pentru cei mici. Toți copiii au plecat acasă cu daruri și bună dispoziție. „Sărbătorile de iarnă ne amintesc că, oricât de mari ar fi greutățile prin care trecem, le putem depăși împreună, cu căldură și grijă unii față de alții”, a spus Președinta Maia Sandu.
Și în acest an, pomul de Crăciun de la Președinție va fi deschis pentru toți doritorii. Începând de astăzi și până pe data de 15 ianuarie 2023, copiii și părinții lor pot veni să vadă bradul prezidențial și să facă poze la el. În zilele de lucru, vizitatorii vor avea acces în clădire între orele 17.00 și 19.00, iar sâmbătă și duminică – între 12.00 și 15.00.