Premierul Iurie Leancă pleacă din nou la Kiev

Premierul Iurie Leancă pleacă din nou la Kiev

Prim-ministrul Iurie Leancă va efectua mâine, 2 octombrie 2014, o vizită la Kiev, unde va participa la o întrevedere bilaterală cu omologul său ucrainean, Arseni Iaţeniuk.Aceasta va fi urmată de o ședință trilaterală Ucraina – Republica Moldova – România, la care va participa și Premierul României, Victor Ponta.

După întrevedere, cei trei oficiali vor susţine declaraţii comune de presă.

Tot mâine, va avea loc o întrevedere a Premierilor Iurie Leancă și Victor Ponta cu președintele Ucrainei, Petro Poroşenko.

Vizita își propune susţinerea eforturilor de dezvoltare democratică şi integrare europeană ale Ucrainei şi Republicii Moldova.

Doina Secrieru

Share