Premieră în cinematografia autohtonă! Vezi despre ce este vorba

Premieră în cinematografia autohtonă! Vezi despre ce este vorba

În seara zilei de 2 februarie, la cinematograful Patria „Loteanu” a avut loc lansarea filmului „Afacerea Est”, în regia lui Igor Cobileanski. Evenimentul a fost organizat de studioul „Brio Film” în colaborare cu Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău.

La eveniment a participat ministrul Culturii Monica Babuc, care a felicitat întreaga echipă de creație și, în special, pe regizorul Igor Cobileanski, cu o nouă producție în cinematografia autohtonă. Oficialul a remarcat acțiunile întreprinse de Ministerul Culturii în vederea dezvoltării domeniului cinematografic în Republica Moldova, subliniind alocarea în acest sens de către Guvern, a sumei de opt milioane de lei pentru anul curent.

Filmul „Afacerea Est” este produs de „Alien Film” în co-producție cu „Just a Moment” (Lituania), „Brio Film” (Republica Moldova) și „KaNoi Film” (România), cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC), Lithuanian Film Center, HBO și TVR.

Premiera internațională a avut loc la Tallin în cadrul festivalului „Black Nights Film Festival”, unde a câștigat două trofee: Premiul „pentru cel mai bun scenariu” i-a revenit lui Igor Cobileanski, iar actorii Ion Sapdaru şi Constantin Puşcaşu au primit distincţia „pentru cel mai bun actor”. Filmul a fost selectat la Cairo Film Festival și la LET‘S CEE Film Festival.

Producția va fi difuzată din data de 3 februarie în cinematograful Odeon din Chișinău.

Share