Precizările Serviciului Vamal despre aplicabilitatea prevederilor noului Cod vamal în raport cu agenții economici din regiunea transnistreană
În contextul anumitor discuții apărute în spațiul public referitor la aplicabilitatea prevederilor noului Cod vamal în raport cu agenții economici aflați pe teritoriul Republicii Moldova care nu au relații fiscale cu sistemul ei bugetar (din regiunea transnistreană), Serviciul Vamal intervine cu următoarele precizări.
Majoritatea agenților economici din regiunea transnistreană, cu certitudine au cunoscut despre noile reglementări ce țin de aplicarea prevederilor noului Cod vamal. Menționăm, că din prima zi lucrătoare a anului curent (02 ianuarie 2024), mai mulți agenți economici din regiunea transnistreană au depus declarații vamale conform noilor cerințe legale, la importul mărfurilor, inclusiv prezentând certificate de origine preferențiale, ceea ce denotă cu certitudine despre faptul că au fost în cunoștință de cauză despre aplicabilitatea prevederilor noului Cod vamal.
În context, precizăm că, noul Cod vamal a fost adoptat de către Parlamentul Republicii Moldova prin Legea nr. 95 din 24 august 2021, fiind promulgat prin Decretul Președintei Republicii Moldova nr.156-IX din 14 septembrie 2021 și publicat în Monitorul Oficial nr.219-225, art.238 din 17 septembrie 2021, iar până la intrarea în vigoare – 1 ianuarie 2024, modificări în parte ce ține de tratamentul juridic al agenților economici aflați pe teritoriul Republicii Moldova care nu au relații fiscale cu sistemul ei bugetar (din regiunea transnistreană), nu au fost operate.
Serviciul Vamal salută și concomitent menționează, că între timp toți agenții economici din regiunea transnistreană s-au conformat complet cerințelor stabilite de prevederile noului Cod vamal, iar careva probleme esențiale ce țin de partea logistică nu sunt atestate. Suplimentar, precizăm că, toți agenții economici aflați pe teritoriul Republicii Moldova care nu au relații fiscale cu sistemul ei bugetar dispun de conturi trezoreriale, iar când apare obligația de achitare a taxelor vamale, acestea sunt achitate integral, fără impedimente.
Serviciul Vamal își reconfirmă angajamentul de implementare a facilităților prevăzute de noul Cod vamal, în conlucrare și efort comun cu reprezentanții mediului de afaceri va fi asigurată implementarea cu succes a unui sistem vamal orientat spre eficiență, operativitate, interconectare cu sistemele europene, creând condiții echitabile și atractive în activitatea de antreprenoriat.