Precizările MAEIE referitor la accidentul rutier din România
Referitor la accidentul rutier din dimineața zilei de ieri, 19 august 2015, din localitatea Baldovineşti, judeţul Brăila, România, MAEIE informează că toți pasagerii autocarului, 36 de persoane, sunt cetățeni ai Republicii Moldova. Potrivit informațiilor preliminare, în urma accidentului 3 copii au decedat, circa 20 de persoane au fost internate în spitalele din Brăila și Galați, alte 7 persoane cu răni ușoare urmează să fie transportate la Chișinău.
Resprezentanții Ambasadei Republicii Moldova la București s-au autosesizat pe acest caz și sunt în contact permanent cu autoritățile române. Consulul Republicii Moldova la București s-a deplasat la fața locului pentru a acorda asistența consulară necesară.
Autocarul înmatriculat în Turcia efectua cursa Istanbul-Chișinău și s-a răsturnat după ce a derapat de pe traseu.
Doina Secrieru