Precizările MAEIE privire la accidentul rutier produs în județul Brăila, România

Precizările MAEIE privire la accidentul rutier produs în județul Brăila, România

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, prin intermediul Ambasadei Republicii Moldova la București, s-a autosesizat în legătură cu producerea a unui accident rutier cu implicarea unui autocar în care se aflau cetățeni ai Republicii Moldova.

Potrivit autorităților române, accidentul s-a produs pe data de 26 august 2023, la orele 00:40, între localitatea Bărăganul și Însurăței, între un autocar înmatriculat în Republica Moldova și o remorcă a unui TIR care staționa pe marginea drumului. În autocar se aflau 70 de pasageri, care se îndreptau spre Bulgaria.

La ora 00:40 a fost activat Planul roșu de intervenţie, la fața locului fiind mobilizate mai multe ambulanţe din Brăila, Galaţi și Ialomiţa, dar şi două autovehicule pentru transport de victime multiple din Ialomiţa şi Galaţi.

În urma accidentului, 19 persoane au avut de suferit (18 adulți și o minoră). La moment, șase persoane sunt internate la Spitalul Județean din Brăila (dintre care și o minoră de 11 ani) și trei persoane sunt internate la Spitalul Județean din Galați. Două persoane sunt supuse investigațiilor. Persoanele internate se află în stare satisfăcătoare.

Ceilalți pasageri au fost cazați la Căminul Cultural din Bărăganu, localitatea unde a avut loc accidentul. Acestora li s-a oferit apă și mâncare. Compania de transport urmează să pună la dispoziție alt mijloc de transport, care să preia pasagerii.

Ambasada țării noastre la București este în contact cu autoritățile locale, fiind disponibilă să întreprindă toate acțiunile consulare care se impun.

Share