Practica germană în combaterea traficului de ființe umane – asimilată de polițiști de frontieră

Practica germană în combaterea traficului de ființe umane – asimilată de polițiști de frontieră

Practica germană în investigarea combaterii traficului de ființe umane după metode polițienești, a fost asimilată de ofițerii din cadrul Direcției Investigații Speciale și Analiza Riscurilor, în cadrul unui curs de instruire, transmite Oficial.

În contextul bunelor relații stabilite cu Poliția Federală Germană și cu susținerea Ambasadei Republicii Germane la București, de comun cu Poliția Federală România s-au organizat orele de curs, desfășurate la sediul central al IGPF pe parcursul săptămânii curente.

Participanții au avut oportunitatea preluării experienței colegilor germani în diferite domenii de activitate. Trainerii au prezentat informații generale privind profilarea și investigarea unor cazuri de trafic ilicit de ființe umane prin dezvăluirea și exemplificarea schimbului de experiențe. La fel, au fost evidențiate problematicile în domeniul migrației ilegale și combaterea acestora, tehnicile și formele de filaj, modalitățile de investigație pe internet, pe rețelele sociale, precum și prezentarea unei reforme privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor unor infracțiuni.

Prezent la deschiderea cursului, șeful adjunct al Poliției de Frontieră, Veaceslav Garștea și ofiţerul de legătură al Poliției Federale pentru România şi Republica Moldova în cadrul Ambasadei Republicii Federale Germania la Bucureşti, Katja Gawehns, au accentuat necesitatea corelării eforturilor în implementarea cu succes a celor mai eficiente practici în lucrul de frontieră cotidian. Totodată, domnul Veaceslav Garștea a mulțumit partenerilor germani pentru susținere în dezvoltarea capacităților profesionale.

Instruirea sesiunii a finalizat cu discuții referitoare la organizarea și desfășurarea altor instruiri care, la fel, vor pune accent pe schimb de experiențe și îmbunătățirea abilităților profesionale.

Mihaela Rotari

Share