Poșta Moldovei te informează: Ce este track&trace, codul de tracking…

Poșta Moldovei te informează: Ce este track&trace, codul de tracking…

Poșta Moldovei a venit cu explicații pentru clienții săi în privința la track&trace, codul de tracking și numărul trimiterii poștale, informează OFICIAL.

„Ce este Track & Trace?

Track&Trace este un serviciu computerizat care permite monitorizarea electronică a parcursului unei trimiteri poștale înregistrate și care are cod de tracking.

De unde iau codul de tracking?

Codul este alocat în oficiul poștal fiecărei trimiteri poștale pentru care este disponibil serviciul de Track&Trace, și este tipărit pe o etichetă aplicată pe trimiterea poștală. La fiecare prelucrare a trimiterii poștale, codul de tracking este scanat și transmite în software-ul dedicat gestionării trimiterilor poștale informații despre locul în care se află aceasta.

Ce este numărul trimiterii poştale?

Numerele trimiterilor poștale interne sunt compuse din 14 caractere (ex. DS0123456789RR), încep cu marcajul „D” și finalizează cu „RR”, „CC”, „AS” sau „AR”.
Numerele trimiterilor poștale internaționale sunt compuse din 13 caractere (ex. EE123456789MD), încep cu unul dintre marcajele „E”, „C”, “H”,”M”, „R”, „V” și finalizează cu marcajul „MD” sau cu codul tării de origine.

Verifică starea trimiterii poștale, accesând linkul dat: https://www.posta.md/ro/tracking
Poșta Moldovei, cu grijă pentru tine!”, a comunicat instituția.
 
Cristina Pendea
Share