Pompierii au lichidat incendiul unei locuințe din Bălți

Pompierii au lichidat incendiul unei locuințe din Bălți

În dimineața zilei de 01 mai pompierii din nordul țării au fost alertați pentru a lichida un incendiu, care a izbucnit într-o locuință de pe strada Ivan Kojedub nr. 23 din municipiul Bălți.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 10:45. Potrivit primelor informații înregistrate, o casă de locuit a fost cuprinsă de flăcări. La fața locului a intervenit un echipaj de salvatori și pompieri. Ajunși, la fața locului aceștia au stabilit că arde acoperișul unei construcții auxiliare cu suprafața de 50 m2. Pompierii au reușit localizarea incendiului către ora 11:03 și lichidarea completă la ora 11:21.

În urma incendiului au fost distruse mai multe bunuri materiale din interiorul construcției auxiliare, dar și 10% din acoperișul acesteia.

Cauza și circumstanțele urmează a fi stabilite de specialiști. Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 34 situații de risc.

Share