Polițiștii au identificat un tânăr care este suspectat de săvârșirea unor acțiuni cu caracter sexual în mediul online

Polițiștii au identificat un tânăr care este suspectat de săvârșirea unor acțiuni cu caracter sexual în mediul online

Ofițerii Direcției investigații infracțiuni informatice a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu procurorii PCCOCS au documentat un utilizator al reţelei „Internet” care prin intermediul produselor software specializate, a obținut accesul la conținutul datelor din telefonul mobil al unei minore fără cunoașterea acesteia și a descărcat pe dispozitivele electronice personale imaginile foto cu conținut intim ale acesteia, informează OFICIAL.

În perioada lunilor noiembrie-decembrie 2021, oamenii legii au stabilit că suspectul, un tânăre de 22 de ani din mun. Chișinău, a contactat cu victima minoră prin intermediul aplicației de mesagerie instantanee. Acesta făcea presiuni asupra minorei, amenințând-o cu distribuirea imaginilor grafice cu conținut intim ale acestei în mediul online. Ulterior, suspectul a impus victima să instaleze în telefonul personal o aplicație software, care îi permitea suspectului să-i urmărească acțiunile și să o localizeze geografic, astfel deținând controlul asupra acesteia.

În cadrul efectuării percheziției la domiciliul suspectului, polițiștii au ridicat blocuri de sistem, laptopuri, HDD, dispozitive USB flash și telefoane mobile.

Totodată, în urma examinării dispozitivelor ridicate, au fost stabilite mai multe materiale foto și video pe care sunt reprezentați copii implicați în activități sexuale, precum și mai multe conversații cu utilizatori din rețeaua Internet, cu privire la distribuirea imaginilor foto cu conținut intim ale acestor.

Astfel, a fost documentată şi stopată activitatea suspectului de săvârșire împotriva minorei a acțiunilor cu caracter sexual în mediul online și distribuirea în rețeaua internet a materialelor cu caracter intim ale acesteia. Victimei i-a fost acordată asistență psihologică de către specialiștii Centrul International „La Strada”.

Dacă va fi găsit vinovat, suspectul riscă închisoare pe un termen de la 2 până la 6 ani, pentru săvîrșirea infracțiunilor de Ademenire a minorului în scopuri sexuale, Încălcare a inviolabilității vieții personaleși Pornografie infantilă.

La moment, polițiștii continuă activitatea de documentare a altor suspecți care comit abuzuri sexuale online asupra copiilor.

Share