Politicieni și membri ai societății civile vor fi premiați la Iași pentru Unire
Parlamentari, primari, directori ai liceelor românești din regiunea transnistreană, artiști și reprezentanți ai societății civile vor fi premiați în cadrul primei Gale a Unioniștilor pentru rolul determinant în apropierea celor două maluri de Prut. Evenimentul organizat de Platforma Unionistă Acțiunea 2012 va avea loc vineri, 19 februarie, ora 17:00, în Sala Mare de Concerte a Casei de Cultură a Studenților din Iași, potrivit unui comunicat de presă.
„Suntem onorați să putem premia personalitățile și organizațiile care și-au adus aportul la accelerarea procesului de apropiere a României de Republica Moldova. Totodată, suntem bucuroși să putem prezenta într-un cadru oficial, alături de colaboratorii, voluntarii și donatorii noștri, retrospectiva anului 2015, cu accent pe principalele acțiuni unioniste desfășurate, precum și agenda calendarul activităților pentru anul 2016”, a declarat George Simion, președintele executiv al Platformei Unioniste Acțiunea 2012.
Participanții la eveniment vor afla detalii despre cel mai amplu proiect al Platformei Unioniste Acțiunea 2012 pentru anul 2016: aducerea în România a 100.000 de basarabeni, sub genericul „Cunoaște-ți Țara”.
Invitații se vor putea delecta și cu muzica artiștilor Ion Paladi și Angela Ciochină, care vor susține pro-bono un concert extraordinar.
Maria Roșca