Poliția face unele precizări privind recomandările Avocatului Poporului

Poliția face unele precizări privind recomandările Avocatului Poporului

În legătură cu recomandările Ombudsmanului cu referire la ancheta desfășurată pe cazul polițiștilor implicați într-un act de tortură la Soroca, Inspectoratul General al Poliției precizează că a luat act de constatările raportului, informează OFICIAL.

În contextul dat, șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu a avut o discuție telefonică cu reprezentantul oficiului Avocatul Poporului comunicându-i despre deschiderea de a pune la dispoziția OAP materialele acumulate în cadrul anchetei pentru o analiză multiaspectuală.

În cadrul discuțiilor a fost stabilită o ședință comună de lucru, care va avea loc la 30 mai curent, unde vor fi prezentate materialele anchetei respective, care până la această etapă nu au fost studiate de autorul raportului și care au stat la baza emiterii actului administrativ al IGP (ordinul de sancționare cu concediere).

Precizăm că, respectivul ordin de sancționare la moment este obiectul examinării în instanța de judecată, urmând ca instanța să dea apreciere.

La fel s-a convenit că, în cadrul ședinței, în eventualitatea deținerii unor probe/informații suplimentare care nu sunt cunoscute Inspectoratului General al Poliției și nu au fost prezentate până la moment, Avocatul Poporului le va oferi pentru a le stabili încadrarea juridică.

Precizăm că, instituția noastră va ține cont de toate recomandările înaintate, dacă acestea aduc plus valoare activității Poliției și care nu vin în detrimentul cetățeanului, asigurând respectarea și garantarea tuturor drepturilor.

Share