Poliția: Drona de la Florești era fără încărcătură explozivă
Specialiștii Poliției, aflați la fața locului în localitatea Cuhureștii de Jos, raionul Florești, au identificat drona aterizată ca fiind de tip Gerbera, de fabricație rusească. Verificările au stabilit că drona era fără încărcătură explozivă.
Aparatele de tip Gerbera pot fi utilizate pentru inducerea în eroare, pentru misiuni de supraveghere și colectare de informații, dar și pentru transport de explozivi.
Caracteristici estimative:
Greutate: până la 18 kg, Distanța de zbor: până la 600 km, Viteza de zbor: aproximativ 160 km/h, Înălțimea de zbor: până la 3 km.
Experții explică că aceste drone sunt proiectate să aterizeze singure atunci când rămân fără alimentare, evitând prăbușirea și protejând persoanele aflate la sol, iar tehnologia de bruiaj este cocnepută să contribuie la prevenirea accidentelor.
Zona rămâne securizată, iar cetățenii sunt în siguranță.











