Poliția de Frontieră solicită repetat respectarea regulilor de aflare în zona de frontieră

Poliția de Frontieră solicită repetat respectarea regulilor de aflare în zona de frontieră

An de an, în perioada estivală, la frontieră se înregistrează nu doar o creștere a numărului de traversări frontaliere, dar și a încălcărilor ce țin de nerespectarea regulilor de aflare în zona de frontieră. În cele mai multe cazuri, printre persoanele documentate sunt tinerii, care aleg să-și petreacă timpul liber pe malurile râurilor Prut şi Nistru, fără să avizeze Poliția de Frontieră, consumând băuturi alcoolice, înotând pe malul opus al râurilor și încălcând orice normă a moralității.

În vederea depistării persoanelor care încalcă prevederile legislaţiei în vigoare la acest capitol, dar și a prevenirii unor cazuri tragice în zona de competență, poliţiştii de frontieră acţionează atât pe timp de zi, cât și noapte. Conform datelor statistice deţinute la nivelul instituției, din data de 1 iunie a.c. şi până în prezent au fost consemnate 83 de încălcări ale regulilor de intrare/ieșire din zona de frontieră, fiind documentate 120 de persoane.

Un caz recent a fost înregistrat în prima jumătate a zilei de astăzi, 29 iunie 2022, pe direcția localităților „Bălăurești – Zberoaia”. Ca urmare a valorificării unei informații parvenite de la populația locală, polițiștii de frontieră din Frăsinești au suprins un tânăr moldovean, care se afla la scăldat în apele râului Prut. Acesta a fost observat cum trece înot râul din Moldova în România și înapoi. În continuare se cercetează cazul pentru elucidarea circumstanțelor și luarea măsurilor legale ce se impun.

Pentru a exclude astfel de situații, dar și unele neînțelegeri generate pe durata perioadei caniculare, Poliția de Frontieră vine cu unele recomandări, care vor facilita accesul persoanelor în zona de frontieră.

Este important de menţionat că aflarea persoanelor şi mijloacelor de transport în zona de frontieră se efectuează numai în coordonare cu reprezentanţii Poliției de Frontieră a Republicii Moldova. Accesul în zona de frontieră se autorizează în baza unui permis eliberat în subdiviziunile de frontieră. Permisul nu este necesar pentru persoanele care locuiesc permanent în zona de frontieră, care călătoresc pe drumurile ce traversează zona de frontieră, precum şi angajaţilor autorităţilor publice care activează pe teritoriu.

În zona de responsabilitate, desfăşurarea activităţilor economice şi de altă natură de către persoanele fizice sau juridice, nu trebuie să dăuneze sănătăţii populaţiei, securităţii R.Moldova şi statelor vecine, cât și să împiedice întreţinerea şi supravegherea frontierei de stat.

În această ordine de idei, Poliţia de Frontieră face apel către toţi locuitorii satelor de frontieră şi solicită ca populaţia să manifeste o atitudine conştiincioasă faţă de regulile existente la frontieră, cât şi roagă ca aceştia să se comporte decent, aflându-se la odihnă pe malurile râurilor din zona de responsabilitate. La fel, recomandăm părinţilor ca în perioada de caniculă să nu permită copiilor mersul la scăldat, fără supravegherea celor maturi.

Share