Poliția de Frontieră: Se autorizează traversarea frontierei de stat a străinilor care vin direct din Ucraina, este imposibilă traversarea când…

Poliția de Frontieră: Se autorizează traversarea frontierei de stat a străinilor care vin direct din Ucraina, este imposibilă traversarea când…

Conform prevederilor Dispoziției CSE nr.1 din 24 februarie 2022 „se va autoriza traversarea frontierei de stat a străinilor care vin direct din Ucraina, la prezentarea actele de identitate (buletin, pașaport intern, certificate de naștere-în cazul minorilor etc.), inclusiv cu termenul de valabilitate expirat”.

Astfel, pe sensul de intrare în Moldova, prin punctele de trecere a frontierei cu România, dar și prin Aeroportul Internațional Chișinău, este imposibilă traversarea frontierei pentru cetățenii străini cu actele stabilite de dispoziția CSE, urmând a fi respectată legislația R. Moldova privind regimul străinilor.

În aceste situații, străinii trebuie să-și perfecteze pașaportul sau titlul de călătorie, ultimul fiind obținut la oficiile consulare sau ambasade ale statului ai căror cetățeni sunt.

În cazul descris pe rețelele de socializare zilele trecute, prin care un polițist de frontieră nu a permis trecerea frontierei moldo-române unei familii de ucraineni, polițistul de frontieră a acționat conform deciziilor CSE, unde se permite străinilor intrarea în R. Moldova cu acte de identitate, inclusiv cu termenul de valabilitate expirat, dacă vin direct din Ucraina.

Totodată, Poliția de Frontieră examinează posibilitatea introducerii unei excepții în perioada sărbătorilor de iarnă, urmând să intervină cu propuneri către CSE pentru derogare de la pct.1 din Dispoziția CSE nr.1 din 24 februarie 2022.

Avem indicii ca mulți cetățeni ucraineni vor dori să se întoarcă de sărbători acasă în Ucraina. Ne dorim ca timpul de așteptare în punctele de trecere a frontierei de stat, îi informăm că trebuie să-și perfecteze actele necesare în reprezentanțele diplomatice ale UA pentru a tranzita MD și acceptate în condițiile legii de către Poliția de Frontieră.

Share