Poliţia de Frontieră informează despre ultimele modificări privind regulile de intrare în R.Moldova
Poliţia de Frontieră informează cetăţenii despre ultimele modificări stipulate în Hotărârea CNESP nr.48 din 4 martie 2021 cu privire la regulile de intrare în Republica Moldova, atât pentru conaţionali cât şi pentru cetăţenii străini. Noile reguli intră în vigoare de mâine, 05 martie, ora 00:00.
Persoanele care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova vor completa, în mod obligatoriu, fişa epidemiologică, precum şi vor semna declaraţia pe propria răspundere de a respecta regimul de autoizolare de 14 (paisprezece) zile, în locurile determinate. În cazul minorilor până la 14 ani, fişa epidemiologică şi declaraţia pe propria răspundere este completată şi semnată de reprezentantul legal sau însoţitorul.
Sunt exceptate de măsura de autoizolare următoarele categorii de persoane, în cazul în care nu prezintă semne clinice de infecţie respiratorie sau stare febrilă:
1) copiii cu vârsta mai mică sau egală cu 5 ani;
2) persoanele, care dețin rezultatul testului PCR COVID-19 negativ, efectuat cu cel mult 72 ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul Republicii Moldova (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport proprii). Confirmarea trebuie să fie prezentată în una din limbile română, engleză, franceză sau rusă;
3) conducătorii auto şi personalul de deservire a vehiculelor rutiere de transport marfă şi a vehiculelor rutiere de transport de persoane contra cost, care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, echipajele şi personalul de deservire ale aeronavelor/navelor şi brigăzile şi personalul de deservire ale garniturilor de tren.
4) persoanele care călătoresc din motive de sănătate sau umanitar, inclusiv însoţitorul, după caz (cu prezentarea documentelor confirmative);
5) elevii/studenţii, care urmează să susţină examene, care merg la studii în unităţi/instituţii de învăţământ pe teritoriul Republicii Moldova sau peste hotare, sau care se deplasează pentru activităţi legate de finalizarea/organizarea/desfăşurarea studiilor, la concursuri sau olimpiade internaționale, cu prezentarea documentelor confirmative. Excepţia se aplică şi pentru reprezentantul legal sau însoţitorul desemnat prin declaraţie de către reprezentantul legal;
6) persoanele care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de şedere sau un alt document confirmativ, care include invitaţia şi/sau contractul încheiat cu o persoană juridică rezidentă în Republica Moldova.
7) persoanele care călătoresc în străinătate în interes profesional şi la revenire în ţară prezintă confirmarea delegării în străinătate emisă din numele persoanei juridice rezidente a Republicii Moldova în baza invitației sau contractului încheiat cu agentul economic din străinătate sau ordin de delegare emis de instituţiile publice ale Republicii Moldova;
8) lucrătorii transfrontalieri care intră în Republica Moldova din România sau Ucraina, precum şi cei din Republica Moldova angajaţi ai agenţilor economici din ţările menţionate, care fac dovada raporturilor contractuale cu agenţii economici respectivi;
9) posesorii paşapoartelor diplomatice, de serviciu, oficiale şi speciale şi altele asimilate acestora – stabilite conform Anexei nr.2 la Hotărârea Guvernului nr.765 din 18 septembrie 2014, inclusiv membrii familiilor personalului misiunilor diplomatice şi consulare şi organizaţiilor/misiunilor internaţionale acreditate în Republica Moldova şi/ sau personalul implicat în asigurarea ajutorului umanitar;
10) sportivii care se deplasează în scopul participării la competiții sportive internaționale și cantonamente, precum și membrii delegațiilor sportive sau însoțitorii acestora (părinții sau reprezentații legali ai copiilor minori).
11) persoanele în tranzit;
12) persoanele care sunt citate de instanțele de judecată/organele de drept din Republica Moldova, precum și reprezentanții legali ai acestora, dovedit prin documente confirmative în acest sens;
13) persoanele care dețin un act confirmativ de administrare a vaccinului anti COVID-19. Confirmarea trebuie să fie prezentată în una din limbile română, engleză, franceză sau rusă;
14) persoanele, cărora nu li s-a permis intrarea în statul vecin (România sau Ucraina) prin punctele de trecere rutiere sau persoanele cărora nu li s-a autorizat ieșirea din Republica Moldova ori nu li s-a autorizat scoaterea mărfurilor şi a altor bunuri.
Persoanele care se află în regim de autoizolare/carantină pot întrerupe acest regim, după a 10-a zi, dacă efectuează un test PCR COVID-19, iar rezultatul acestuia este negativ.
Totodată, amintim că tranzitarea teritoriului Republicii Moldova este efectuată direct, fără oprire, prin următoarele culoare instituite între punctele de trecere a frontierei de stat:
a) Aeroportul Internațional Chișinău, aerian – Leușeni-Albița, rutier;
b) Aeroportul Internațional Chișinău, aerian – Palanca-Maiaki – Udobnoe, rutier;
c) Aeroportul Internațional Chișinău, aerian – Tudora – Starokazacie, rutier;
d) Aeroportul Internațional Chișinău, aerian – Criva-Mamalîga, rutier;
e) Giurgiulești-Galați, rutier – Giurgiulești-Reni, rutier.
Cristina Parfeni