Poliția de Frontieră a prezentat bilanțul activităților desfășurate în primul semestru al anului 2024
Astăzi, 22 iulie 2024, șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Ruslan Galușca, a condus ședința de bilanț în cadrul căreia au fost prezentate realizările și obiectivele prioritare atinse de instituție în prima jumătate a anului curent.
La întâlnire au participat ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, secretara de stat a MAI, Mariana Lucrețeanu, și echipa managerială a Poliției de Frontieră. Discuțiile s-au concentrat pe măsurile adoptate pentru consolidarea supravegherii frontierei de stat și pentru îmbunătățirea eficienței operaționale.
Principalele puncte ale raportului au inclus extinderea autonomiei decizionale a patrulelor de frontieră, îmbunătățirea capacităților de intervenție și tehnologizarea proceselor de control la frontieră. De asemenea, s-a subliniat consolidarea securității aeronautice prin investiții în infrastructură și echipamente, gestionarea deficitului de personal și alte inițiative relevante.
În ceea ce privește rezultatele operaționale, statistica comparativă cu aceeași perioadă din anul precedent indică următoarele evoluții pe anumite segmente:
– Creșterea cu aproximativ 2% a numărului de persoane care trec frontiera și o scădere cu 3,5% a traficului de mijloace de transport.
– O creștere semnificativă a fenomenului migrației ilegale, cu 154%.
– Înregistrarea unor creșteri și în cazurile de trafic de droguri (+18%) și trafic de armament și muniții (+24%).
– Creșterea 86% a traficului ilicit de mijloace de transport și 55% a traficului ilicit de mărfuri.
În perspectiva viitoare, Poliția de Frontieră își propune să implementeze proiecte cheie, cum ar fi punerea în aplicare a legii privind frontiera de stat și utilizarea datelor din registrul cu numele pasagerilor, extinderea capacității de supraveghere aeriană și interceptare a vehiculelor aeriene fără pilot, și continuarea eforturilor pentru soluționarea altor provocări și riscuri identificate.
Ministrul Adrian Efros a subliniat importanța evaluării continue a riscurilor și a coordonării eficiente între subdiviziunile MAI, prin intermediul interoperabilității sistemelor informaționale. De asemenea, a menționat politici clare de combatere a corupției și a reiterat necesitatea investițiilor în dezvoltarea continuă a personalului și în îmbunătățirea serviciilor oferite la frontieră. „Mulțumesc întregului personal al Poliției de Frontieră pentru angajamentul și profesionalismul demonstrat în realizarea acestor obiective esențiale pentru securitatea națională”, a declarat ministrul Efros în încheiere.