Poliția de Frontieră a împărțit truse medicale de primă necesitate călătorilor

Poliția de Frontieră a împărțit truse medicale de primă necesitate călătorilor

Zece mii de truse de primă necesitate pentru protecția individuală vor fi distribuite călătorilor în cele mai solicitate puncte de trecere ale frontierei de stat. Acțiunea este organizată privind aniversarea Zilei Internaționale a Migranților, sărbătorită anual pe 18 decembrie, informează OFICIAL.

La inițiativa Poliției de Frontieră și cu susținerea reprezentanței OIM și ONU Moldova, de comun cu Oficiul Ambasadei Țărilor de jos la Chișinău au fost distribuite truse de călătorie persoanelor care traversează hotarul Republicii Moldova. Trusa de călătorie conține două măști de protecție individuală, soluție dezinfectant, șervețele umede antibacterial și pliante cu informații utile privind regulile sanitare.

Aceste produse de primă necesitate pentru perioada actuală au fost distribuite în nouă puncte de trecere ale frontierei. Acțiunea face parte din cadrul proiectului privind „Îmbunătățirea răspunsului național al Republicii Moldova la criza COVID-19”, unde Poliția de Frontieră a beneficiat de 130 000 de măști de protecție, 100 000 de mănuși nitril și 16 termoscanere. Suma totală a donației este de 15 000 Euro.

„Astfel, ne dorim pe lângă faptul că susținem călătoriile în siguranță să contribuim la conștientizarea din partea călătorilor a importanței respectării regulilor sanitare”, menționează Poliția de Frontieră.

Cristina Pendea

Share